Oricine poate beneficia de o masă caldă. Nu privim la etnia, vârsta, condiția materială sau la îmbrăcămintea celor care vin să primească mâncare. Hrana este o nevoie de bază și cei care vin la cantinele noastre chiar au nevoie de ea. Printre cei care primesc o masă caldă sunt copii din familii cu dificultăți financiare, oameni fără adăpost, oameni care se află la limita sărăciei. In România, 41,7% din populație se află la risc de sărăcie.
2013, Cluj-Napoca, deschidem prima cantină
Pe 1 iunie 2013, un grup de voluntari neafiliați vreunei asociații, format la inițiativa Cosminei Paul, gătesc pentru prima dată 50 de porții de mâncare caldă la Cantina Primăriei de pe strada E. Zola, acestea fiind împărțite în PIața Muzeului unui grup de persoane cu venituri reduse. De atunci, în fiecare joi, la ora 16, se distribuie peste 50 de mese calde, în Piaţa Muzeului.
Grupul inițial de voluntari a fost format din: Cosmina Paul, George Jiglău, Remus Florea, Bogdan Radu și Adrian Lăzărescu. În timp, li se alătură voluntari ai clubului Rotary Visio, prin Mihai Șerban, precum și studenți proveniți cu precădere de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Cluj.
George Jiglău și Cosmina Paul s-au implicat în anii 2013, 2014 iar către sfârșitul anului 2014, Raimonda Boian preia coordonarea cantinei din Piața Muzeului și își formează echipe cu care coordonează prin rotație activitatea.
2014, Cluj-Napoca, deschidem a doua și a treia cantină
2014, București, deschidem a patra cantină
2015, Bistrița, deschidem a cincea cantină
2015, București, deschidem a șasea cantină
2015, Satu Mare, deschidem a saptea cantină
2015, București, o masa calda pentru copiii din Ferentari
2016, deschidem a patra cantina din Cluj-Napoca
2017, Bucureşti, OMCVan
2017, se deschid OMC Adjud si OMC Constanta
2018 este anul ShareFood
2018, OMC Zalau